Golirea voluntară a vezicii urinare se realizează printr-o comandă transmisă vezicii urinare de către nervii splanhnici. Nervii splanhnici sunt bilaterali, dar participarea (dominanța) lor poate fi dezechilibrată. Aceștia pot fi afectați atât de nodulul de endometrioză (infiltrare, compresie, iritare, în acest caz simptomele sunt prezente înaintea intervenției chirurgicale), precum și de procedura chirurgicală. În timpul intervenției chirurgicale, nervii splanhnici, foarte fragili, pot fi îndepărtați în bloc cu nodulul sau pot fi secționați.
Chiar și atunci când sunt conservați, nervii splanhnici pot fi afectați ca urmare a degajării de căldură din energiile utilizate pentru coagularea vaselor de sânge, sau chiar întinși în timpul disecției, ceea ce poate duce la neuropraxie. Termenul de neuropraxie este utilizat pentru a descrie leziuni nervoase moderate care au ca rezultat afectarea temporară a funcției nervoase și reprezintă o pierdere temporară a tecii de mielină a nervului, fără nici o leziune axonală asociată. Această demielinizare încetinește viteza de conducere a impulsului electric în interiorul nervului și, prin urmare, modifică transmiterea informațiilor prin nerv.
Prognosticul acestor afecțiuni este favorabil, cu recuperare completă cel mai adesea în câteva săptămâni sau luni, odată cu reformarea învelișului de mielină. Rezultatul clinic este dificultatea în golirea vezicii urinare, care reține în mod constant o cantitate variabilă de urină. În cazul în care volumul de urină care rămâne în vezică la sfârșitul urinării (reziduu postmicțional sau RPM) depășește 100 ml, pacientele trebuie să utilizeze catetere vezicale mici pentru a goli vezica de mai multe ori pe zi (de obicei de 5 sau 6 ori), la orele stabilite și după încercarea de urinare voluntară. Funcția vezicală se îmbunătățește treptat, în decurs de 4-6 săptămâni postoperator, iar auto-cateterizarea poate fi oprită atunci când RPM scade constant sub 100 ml.
Când auto-cateterizarea este indicată, aceasta se învață înainte de a părăsi clinica. Pacientele sunt rugate să noteze în mod regulat volumele evacuate prin cateterizare (calendar micțional) și să le comunice chirurgului.
Frecvența atoniei vezicale care necesită auto-cateterizare sistematică este de aproximativ 25% la externarea din clinică și scade la aproximativ 5% la un an după operație. Recuperarea funcției vezicale se explică prin regresia neuropraxiei, edemului și inflamației locale datorate intervenției chirurgicale.